Din vremea când mă vedeam rapper

Inima dă cu pumnul, ko, zici că-i Mike
Mă aruncă sus, zici că-n picioare-am Air Nike
Creierul se învârte, parcă dansează
Iar sufletul lacrimi de sânge pictează

Sunt nebun, zici că-s tripat pe legale
Și știu că nu mă-nțelegi, am mesaje subliminale
Nu pot să tac, nu prea îmi stă în fire
Fac box cu ura, să rămână doar iubire

Fraierii să mă scutească, nu-mi permit să pierd timpul
N-am chef de jocul lor, căci nu prea sunt tipul
Unu, doi, trei, toate astea-s reale
Dar și eu sunt real, poc, dinții jos, ia vezi, doare?

Bagă-ți mințile-n cap, nu mă impresionezi
Înțelege că-i mult mai bine dacă progresezi
Îți spun doar o dată, nu mă rog eu de tine
Vrei să asculți, bine, nu vrei, pentru mine-i tot bine.

(Cred că este de prin 2011)

Advertisements

Adieri

Mi-e toamnă cum nu a mai fost de mult
și toate-așa frumoase-mi par;
mâinile noastre-îmbrățișate sunt,
ca frunze, zboară iar.

Multicolor tablou pe străzi plouate
pe unde pași s-au tot pierdut;
copiii ne învață zâmbete curate,
fericiri, deja, s-au așternut.

Îmi vine-n minte-un dans necunoscut
de care nu am auzit vreodat’
și mi-ar plăcea s-avem brațe de lut,
să ne-adunăm neîncetat.

M-aș aduna cu tine-ntr-un întreg
și-am deveni un NOI interstelar;
tristeți nu mai cunosc, de astăzi le reneg,
pe-aleile șoaptelor tale, veșnic sunt hoinar.

Poeții se descompun toamna

Ploape de sânge se vor închide din nou peste ochiul numit pământ, iar bocetul norilor se va vedea de la ferestrele prăfuite de trecerea anilor clipelor seci. Poeții își vor ridica penițele și vor vitupera din nou fericirea, împlinirea sau frumosul, revărsând un ocean de fiori reci, melancolici, devastatori peste deșertul cotidianului anodin și monoton. Versurile își vor recăpăta verbele și virgulele, ființe se vor transfigura și descompune spre a renaște din flăcări mai arzătoare decât iadul necuvintelor scăldate în întuneric, cimitirele vor rechema toți pașii rătăciți și le vor oferi liniștea după care tânjesc toți cei cu degetele tocite de prea multe strofe plânse pe umerii Timpului.

Doamne, cât de dor îmi este de anotimpul pleoapelor de sânge!

(În anotimpul pleoapelor de sânge, traiectoriile gandului sunt infinite)