Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: vise

“Oh, the dreamers may die, but the dreams live on”

That kind of mood.

Advertisements

Prea mult

Prea multe nopți m-au vizitat

Majoritatea fără rost

Prea multe zile au plecat

Chiar înainte să fi fost

 

Prea multe flori s-au ofilit

Într-o grădină de himere

De multe vise-am fost lipsit

Și am pierdut orice repere

 

Prea multe clipe au trecut

Și prea puține-or să mai vină

Prea multe gânduri am avut

Pentru o lume prea senilă

 

Prea multe străzi am vizitat

Pe prea puține le cunosc

Prea mulți prieteni m-au uitat

Căci nu îmi sunt, nici nu mi-au fost

 

(Poezie scrisă în 2012 sub denumirea “Paharul și picătura”, ușor modificată recent.)

Conglomerație de psihoze

…și simt că uneori eu însumi nu îmi mai aparțin…

(Fotografie realizată pe plaja din Mamaia/Constanța – 18.04.2015)

Gând CLXIX

Vom continua să visăm, în fiecare zi, în fiecare noapte, în fiecare clipă a existenței noastre efemere; în cele din urmă, vom aduna toate visurile, le vom aranja cu grijă în contextul realității și ne vom câștiga dreptul de a trăi o “visalitate”, o realitate de vis.

Gând CLXVI

Fulgii de zăpadă sunt frânturi din aripile îngerilor, care vor ca noi să învățăm zborul…

– Raznări –

Dorință indomptabilă de libertate. Reiterez declarații de război și visez ceea ce lipsește până și din orizontul visului. Dezechilibrul m-a aruncat în temnițe lugubre ale descompunerii, iar marasmul m-a învățat să mă complac. Abuzuri reci se petrec asupra fiecărei celule rămase în organism, asupra fiecărui neuron încă stabil, asupra fiecărui centimetru pătrat de ființă încă neatinsă de vituperațiile nimicului.

Alerg. Oriunde. Probabil că nicăieri. Și totuși, undeva. Altundeva. Plonjez în necunoscut. Ceea ce cunosc m-a ucis cvasitotal…

Sunt clipe în care…

Sunt clipe în care mă refugiez în necuvânt…
Sunt clipe în care îți privesc întregul amalgam de tăceri, toate urlânde…
Sunt clipe în care te port pe brațe prin propriile-mi neliniști, iar tu încerci să le găsești o rezolvare…
Sunt clipe în care cuvântăm verbul întregului univers printr-un singur suspin stins sub o pătură de întuneric…
Sunt clipe în care ești cea mai frumoasă…
dar tu ești întotdeauna cea mai frumoasă, deci întreaga existență este o clipă prelungită…
Sunt clipe în care te sărut ușor, închid ochii și zâmbesc, bucurându-mă de timpul rămas până la ultima dimineață…
căci doar pământul va putea întrerupe visul în care m-am scufundat…
Sunt clipe în care ne suntem și atât…
Sunt clipe în care te iubesc în tăcere…
și sunt clipe în care îți spun că te iubesc;
între aceste clipe,
nu mă pricep să fac altceva,
decât să te iubesc…