Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: zapada

Gând CLXVI

Fulgii de zăpadă sunt frânturi din aripile îngerilor, care vor ca noi să învățăm zborul…

Poem alb

Spune-mi,
dacă mi-aș ninge sufletul
în palmele tale
de copil,
l-ai face bulgăre și l-ai arunca,
sau l-ai lăsa să se topească?…

Locurile noastre sunt ocupate și pustii…

Ce ironie, iubito! Locurile noastre, deși pustii, sunt ocupate. De frig. De albul rece, surd și orb…

Încântare

Unii zic ca e iadul alb, dar Maya zice ca e raiul alb! 🙂

Poza poate fi găsită și aici!

Furtună albă

Nisipul alb
și rece
zbiară.
Copacii plâng
și se înclină
și stau să-și frângă trupurile
amorțite.
Picioare mici și mari se văd
în depărtare,
printre rafale ce miros a răzvrătire…
Urmele pașilor se pierd în istorie,
sub imperiul albului ce se așterne peste ele
din nou,
numaidecât…

Poem

Primăvara, fără flori,
ar mai fi primăvară?
Vara, fără soare,
ar mai fi vară?
Toamna, fără ploi,
ar mai fi toamnă?
Iarna, fără zăpadă,
ar mai fi iarnă?
Dar sufletul, fără lacrimi,
ar mai fi suflet?…

Viscol

Uneori mă uit la viscol și îmi imaginez că fulgii aceia ce dansează haotic sunt sufletele neliniștite ale oamenilor, care se zbat și aleargă în cerc minute, ore, zile în șir, pentru ca apoi să vină soarele și să se așeze cuminți pe pământ. Au nevoie de viscolul lor; acumulează pietricele pe suflete primăvara, vara și toamna, însă iarna se scutură și o iau de la capăt.

%d bloggers like this: