Izbucniri

“Cu câte iluzii trebuie să mă fi născut ca să pot pierde câte una în fiecare zi!…” – Emil Cioran

Tag: zvarcoliri

2015…2016…bullshit

Am ajuns la concluzia că ar fi de tot rahatul să încep (din nou) să fac analiza anului ce tocmai se încheie sau să înșir dorințe pentru anul următor. Nu sunt nici sportiv de top, nici afacerist, nici măcar o amărâtă de oarecare persoană publică. Ce rost ar avea?! Oricum, pe cine interesează ce-am făcut eu acum două luni și ce am de gând să fac peste 23 de săptămâni? Life is life and it is meant to be lived, not scheduled! Ah, era să uit – nu am mai scris de foarte multă vreme. Și mă simt vinovat pentru treaba asta. Parcă nu am fost eu. Parcă am privit viața cu ochii altuia. Parcă am simțit cu sufletul unui străin. Poate e de vină lenea. Poate aerul mai rece, în ciuda temperaturilor uneori peste medie. Poate…poate…poate…

Îmi este dor de scrijeliri, descompuneri, zvârcoliri. Îmi este dor de psihozele cu roluri de virgule în texte… Îmi este dor de nopțile calde ale propriilor Siberii…

Îmi este dor să scriu. Voi încerca să revin, ușor ușor, prin exercițiu…

Mi-a fost dor de casă! Mi-a fost dor de blog! Mi-a fost dor de voi!

Suferință, boală și poezie

“Simt cum trebuie să mor din cauza vieții[…]” – Emil Cioran

De-aș putea aduna la un loc sângele vărsat de-a lungul vremii de toți supușii versului, probabil aș aduce la lumină, într-un tablou imens, suferința întregii lumi, de la facere și până în zilele ultime ce vor urma… a410a3bba75df564b8e0714bae2db934

Cât de puternice trebuie să fi fost zvârcolirile acelor nefericiți care au murit nu în puține cazuri străini de propriul lor psihic, pentru ca regretul, disperarea sau nebunia lor să cutremure și astăzi scoarța sufletului uman, cu o simplă lovitură de virgulă sau punct, de rimă împerecheată sau îmbrățișată, de subiect sau predicat!…

Iubesc cu nesaț tumultul, agoniile, îndoielile, temerile și descompunerile poeților, nu din egoism sau lipsă de compasiune, ci din dorința de a pătrunde în cele mai îndepărtate tenebre ale ființei umane, la rădăcina adevăratelor trăiri, în căminul suferinței, spre a înțelege ce înseamnă cu adevărat viața și moartea. Răspunsurile nu se găsesc în zâmbetele înșelătoare ale celor fericiți, ci în suferințele devastatoare ale celor schingiuiți de demonii întunericului.

În viață, doar suferința și boala sunt adevăruri veșnic valabile și irefutabile. Suferința și boala vin aproape de fiecare dată pe neașteptate, ca un uragan. Viața însăși este o boală, dacă gândim că murim din cauza ei…

Sursa imaginilor: Pinterest.com

Caut durerea și singurătatea morții, spre a reîntâlni viața

Am ajuns la concluzia că am nevoie de durere. Fără durere, probabil că viața ar fi plictisitoare, banală, ca oricare alta.

Oscilând între da și nu, între alb și negru, între siguranță și nesiguranță, între bine și rău, mi-am dat seama că, făcând acel lucru pe care mai târziu îl voi condamna, voi ajunge din nou să trăiesc momentele de minimă singurătate, depresie, goliciune, frică pe care le-am trăit poate de prea multe ori și pentru prea multă vreme înainte de a fi cunoscut fericirea. Sunt momente de care îmi este în mod involuntar dor. Sunt momente care dau naștere zvârcolirilor ființei mele, însă prefer uneori acele zvârcoliri, pentru a simți astfel că sunt viu.

Probabil sună ciudat sau greșit, sau poate mi se pare, însă consider că nu pot crea fără tristețe. Nu pot gândi și nu pot picta literele fără a-mi simți sufletul într-o oarecare măsură schingiuit. Îmi este dor să elucubrez, să delirez, să evadez din preacomunul gri, să fiu singur în ochii celor ce nu vor să mă vadă

Renunț uneori la siguranță, la liniște, la zâmbete, de dragul funebru al unor psihoze amânate, niciodată vindecate.

Sau poate sunt doar un ciudat…

Gând CXXXVI

Datorez totul dezechilibrului, psihozelor și zvârcolirilor mele. Nu poți săruta pământul dacă nu te zvârcolești mai întâi în tenebre croindu-ți propria ieșire.

Aritmetica descompunerii

Îmi simt trupul izgonit din trăsura timpului și a materiei. Aud culori rostogolindu-se într-un curcubeu funebru într-o zare îndepărtată și mult prea rece. Pașii au uitat să mai lase urme de data asta, iar pământul îmi zâmbește demonic atunci când îl calc ca un zevzec, fără vreo matematică anume. Din când în când, îmi reînviez fragmente dintr-un trecut ce pare să nu fi existat niciodată, dar îl reneg în clipa imediat următoare, spre a nu cădea în păcatul unei autodistrugeri melancolizate. Mi-e frig și vid; privesc nevăzutul așa cum ar privi un bețiv cărările ce-l duc spre oriunde și totuși spre nicăieri. Mă descompun treptat și mă las devorat de timp și vânt. Eu nu mai sunt. Eu nu mă mai simt…

Lecții de (d)ramatică

Dacă aș putea, aș introduce în școli cursuri de dramatică. Nu gramatică, ci dramatică. Sunt pasionat de tot ce înseamnă sufletul uman, dar mai ales de zvârcolirile pline de întuneric. Exprimând bucuria, fericirea, împlinirea, ajung de multe ori, fără să vreau, să mă exprim “clișeistic” sau banal. Făcând autopsia unui suflet sufocat de lacrimi și moarte, mă simt inspirat. Îmi place să mă joc cu cuvintele funebre, întunecate, ce pictează dezolarea sau disperarea. Îmi place să desenez în detaliu, să privesc cu ochii unui alter ego învăluit în ceață și grindină, ce m-a bântuit atâta amar de vreme! Se pare că sechelele trecutului au rămas vii în memorie, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure, pe plan artistic. La urma urmei, marile suferințe sunt cele care scriu istoria lumii, încă de pe vremea grecilor antici. Deși am mai spus asta, repet – atunci când scriu “cu drag de întuneric”, nu înseamnă că sunt în negură. Înseamnă doar că poate nu știu să exprim la fel de bine bucuria, frumosul, împlinirea sufletească. Mă joc în concluzie cu dramatica. Dacă stau un pic să mă gândesc, dragostea – căci ea este sursa mea principală de fericire și împlinire – nu trebuie să fie explicată, disecată sau comentată. Dragostea se simte și atât – altfel, am risca să nu ne bucurăm de ea așa cum ar trebui…

În încheiere, vă las să-mbrățișați o fotografie specialitatea casei 🙂 Fotografia a fost făcută ieri (30.03.2014) în Brașov, la Cetățuia.

 

%d bloggers like this: